joi, 7 mai 2015

Imprietenire

Un tweet mi-a amintit ca am uitat de un alt eveniment dragut si important care si-a facut loc in ultima vreme in viata mea. In detrimentul unei excursii la Cluj alaturi de cativa prieteni. Astazi, Anca, a mea foarte creativa colega din echipa de comunicare a intrebat pe Twitter despre un team building reusit la care am participat. Si mi-am amintit ca, din cauza departarii mele de ciberspatiu, am uitat sa scriu de imprietenirea care a avut loc pe 12 decembrie la un concept store.

A fost o zi petrecuta alaturi de toti colegii mei din proiect cu care nu apuc sa ma intalnesc foarte des, intrucat fiecare echipa are ziua ei de reuniune, echipele sunt in plina formare si in continua crestere. De la bun inceput, mi-a placut spatiul.

Mi-am descoperit colegii, pasiunile lor, am descoperit multe puncte comune, dar si multe aspecte care ne despart. Dar tocmai lucrurile astea ne tin impreuna, tot ce putem invata unii de la ceilalti. Evident ca e un schimb, fiecare trebuie sa dea ceva intr-o prietenie, dar nu e ca la curs schimb valutar, unde cat dai, atata ei, unii dau mai mult, altii mai putin, important este sa fie o relatie frumoasa si armonioasa.

Colegele mele, Sandra si Elena din echipa japoneza care au organizat “imprietenirea” ne-au implicat in diverse joculete interactive, ne-au exemplificat cum sa fim “friendly” in toate tipurile de comunicare pentru o colaborare eficienta si draguta. La sfarsitul zilei, am simtit ca putem depasi stadiul de simpli colegi si putem ajunge pana in septembrie la prietenii durabile.

miercuri, 6 mai 2015

Scuze ca am fost departe

Uneori nici mie nu imi vine sa cred ca am ajuns asa. Ma uitam cu groaza la calendarul de pe blog-ul meu, la “constanta” cu care am scris luna aceasta. Si chiar m-am ingrozit. Unde am fost pana acum?!

De fapt, daca stau sa ma uit in urma, cam stiu pe unde am fost si cate s-au schimbat numai in ultima luna. Multe, extrem de multe. Incepand cu locuinta. De aproape o luna, am lasat in urma cartierul in care am locuit de 5 ani de cand am venit in Bucuresti si am facut un pas inainte. Dupa cum mi s-a spus si dupa cum am inceput sa observ si eu. Mutarea a adus cu sine selectie intre lucruri, impachetat, transportat, despachetat, decorat, alegeri. Si cand toate au fost gata, am retrait sentimentul de “acasa” care imi disparuse in tranzitia dintre impachetat-despachetat, intre aici si acolo, intre doua locuinte reci si triste, ce indemnau la deprimare. Un spatiu nou in care ma regasesc acum, in care ma uit in jur si vad bucati mici din universul meu.

Din cauza mutarii, legatura mea cu “realitatea” din ciberspatiu a fost serios zdruncinata, timp tot mai putin sa stau pe net, sa visez in fata paginii de pe blog, aveau prioritate mail-uri de verificat, de raspuns, de rezolvat urgent situatii, de confirmat intalniri, adunat oameni, lucrat… Dar imi lipsea scrisul. Cu toate astea, nu mai aveam curaj sa scriu. De suparare ca am ajuns asa, de teama ca nu mai pot sa ma mai intorc vreodata la cum era. Nu cum era pentru cei ce citeau, ci pentru mine si ce simteam cand scriam. Probabil aceeasi senzatie pe care o ai dupa ce ai stat luni intregi imobilizat la pat si trebuie sa “inveti” din nou sa mergi. Eu simt ca trebuie sa invat din nou sa fiu eu, cea in relatia cu “lumea de aici”.

Pe langa toate astea, peste oras s-a asezat hotarata iarna, cu ninsoare, cu luminite de sarbatoare, cu magazine decorate “intens” (unele chiar strident si obositor), cu oameni tot mai grabiti si agitati, iar acum ca sarbatorile sunt la cateva zile distanta, ceva mai relaxati, insa tot sub pecetea cotidianului, grijilor si inertiei. Din cauza acestei inertii, am uitat sa ma mai intalnesc. Cu mine. Pe mine. Pana intr-o zi, cand am ajuns la timp. Eram acolo, in oglinda si (ma) asteptam. Intalnirea m-a speriat pe moment, dar m-a montat pentru viitor.

Tot in ultima perioada, oameni dragi s-au intors in viata mea si simt ca mi-au adus, odata cu revenirea, putere, incredere, caldura. Sunt cadouri nepretuite, incomensurabile, care dainuie. Primite de la oameni mari.

Saptamana trecuta am fost, la interval de cateva zile, la doua concerte, frumoase, impresionante, dar diferite. Alexandrina a cantat tuturor celor care au nevoie de cate o doza din sensibilitatea si talentul ei, prilej cu care am descoperit doua melodii pe care le ascult si le ascult. Si mi-e bine. La cateva zile, un alt concert la care recunosc, m-am dus, lasandu-ma influentata de o colega. Dar nu regret nimic: am fost la unul dintre concertele lui Stefan Banica. A fost genul de eveniment la care e bine sa mergi daca vrei sa uiti cu totul de viata de zi cu zi, sa traiesti muzica, tot ce ti se ofera, sa apreciezi modul in care este totul “impachetat” si “daruit”. M-am bucurat de fiecare moment si cu siguranta, voi mai merge la concertele lui. Si chiar recomand tuturor spectacolele lui.

Deja mi-am cumparat bilete pentru concertul Directia 5 de la anul care din pacate, este planificat intr-o zi total “gresita” in “calendarul” meu personal: 14 februarie este o zi care imi arata cat de patetici putem fi. Dar e o discutie pe care o reprogramez pentru acea zi. La anul. Acum am alte ganduri. Unul ar fi ca, la invitatia bunei mele prietene, Andrada, astazi merg la un alt concert (de altfel, cred ca ultimul pe anul acesta): Iris. Am asteptari mari care stiu ca nu imi vor fi inselate.

luni, 16 martie 2015

Vreau regim hotelier la tara :D

Imi amintesc inca cu foarte mare luciditate ca atunci cand eram mica, dar foarte mica, ma gandeam ce frumos ar fi sa stau si eu la hotel. Mi-ar fi placut apoi, cand am intrat la facultate sa stau si eu la camin cu toti colegii, pentru ca acolo simteam ca este distractia cea mai mare si mai frumoasa. Abia tarziu am inteles cat de grea era viata pentru toti colegii mei care stateau acolo. Nu tu mancare, nu tu curatenie facute de mama, nu tu hainute spalate de aceeasi persoana draga, care ar fi facut orice pentru puiul ei.

Totusi, chiar si la varsta asta, tanjesc dupa vacante petrecute la tara, acolo unde a inceput totul, acolo unde omul traieste din plin in comuniune cu natura, sau cel putin asa vrem noi astia corporatisti de la Bucuresti sa credem. Ma intrebam acum cateva zile de ce nu exista si la tara regim hotelier asa cum gasesti peste tot si la tot pasul regim hotelier Bucuresti care te ajuta sa stai in Capitala la preturi avantajoase si fara sa te gandesti la cati bani trebuie sa scoti din buzunar.

duminică, 15 martie 2015

Clipe

Sunt momente  în viața mea  când îmi pare rău și regret

Momente în care adrorm cu visele înecate în a mele brațe

Alerg în coșmar pe un câmp plin de flori uitate.

Dar îmi amintesc de ele cumva și umbrele lor nu se șterg

Din a mea minte amorțită de parfum dulce și roșu de lalele.

Sunt multe clipe în care zâmbesc in lumina amintirilor de ieri

Și secunde ce se spală în apa cenușei de cristal…

Al reflexiei stinghere din ochii tai îmbătrâniți, mărunți.

Aproape reci , goi și tăcuți.

Sunt secunde în care îmi doresc să te fi văzut în acea zi toridă de Soare.

Să fi fost adevărată acea șoaptă care mi-a zis că tu erai trecătorul ce bântuia lumina de ploaie.

Dar țin minte când mi-ai scris prin versuri aruncate că prezența ta va fi efemeră

Pe străzile micuțe ale atelierului lor.

sâmbătă, 14 martie 2015

Ce-am făcut weekend-ul trecut

Sfârşitul de săptămână a început destul de anevoios pentru mine. Nu prea aveam ce să fac şi mă cam plictiseam prin casă.

Am încercat să găsesc o activitate interesantă, aşa că mi-am sunat mai mulţi prieteni cărora să le propun o ieşire pe undeva. Din păcate pentru mine, toţi au fost cam ocupaţi, fiecare cu câte ceva de făcut şi treburi urgente, aşa că mi-a rămas să stau în casă. Şi ce poţi face interesant stând în casă? Uite că am găsit deşi nu eram foarte optimist. M-am jucat un joc foarte tare cu maşini de descărcat şi m-a cam acaparat pentru întregul weekend. Destul de interesant mi s-a părut. Ceva mai complicat decât tot ce am jucat până acum în materie de maşini. Mi-a plăcut pentru că eram pus în câteva situaţii în care trebuia sumva să gândeşti, nu te ajuta nimeni cu absolut nimic. Un joc în care fiecare decizie în parte conta foart mult pentru rezultatul final. Şi uite cum a venit duminica şi primeam eu acum telefoane să ies pe afară cu prietenii şi am fost nevoit eu să refuz invitaţiile lor pentru că nu mă puteam dezlipi din faţa calculatorului :D Invitaţii la fil, la prany, la o bere cu băieţii veneau pe bandă rulantă şi eu nu ştiam cum să scap mai repede de cei din telefoane pentru că imi pierdeam concentrarea.

Weekendul ăsta care vine în câteva ore nu o să pot juca din păcate, pentru că sunt prins cu nişte treburi foarte importante, insă peste două săptămâni îmi iau revansa total. De ce? Pentru că planul meu este să îmi iau şi o zi liberă pentru a-mi prelungi weekendul. O să fie nebunie la mine în casă. N-o să poată nimeni să îmi intre în graţii. Abia aştept să văd cum o să fie.





luni, 15 decembrie 2014

18 felii de tort

Exista momente in viata unui om pe care le astepti de MULTA vreme :D si atunci cand intarzie a veni devii din ce in ce mai nerabdator si ti se pare ca timpul trece asa de greu, ca totul merge in reluare.

Sunt acele clipe in viata unui adolescent in care te simti “above the world” stii si tu, ca de exemplu implinirea varstei de 18 ani, acea infama varsta de 18 ani, varsta tuturor posibilitatilor initiale dar posibilitati ce se vor realiza mult mai tarziu.

Cand implinesti 18 ani devii MAJOR , mda , imi poate explica si mie cineva ce inseamna asta?

Titul asta care iti este oferit : major este doar acolo ca sa fie pentru ca daca am fi sincer cu noi insine am fi de acord ca de fumat daca e sa fumezi , faci asta si inainte de varsta limita, daca e sa bei diverse continuturi narcotice  nici nu se pune problema sa faci asta , ca daca nu te dai cu plebea nu esti un om normal. Ce-i drept de la aceasta varsta beneficiezi de un buletin nou , dupa noua lege :), posibilitate de a obtine carnetul de conducere ( ceva ce e foarte dorit la aceasta varsta) si pe langa toate astea acum ai drept de vot deci esti adult, iar daca tot veni vorba de a fi adult apare si mirifica problema a  asumarii responsabilitatii a diverselor decizii pe care le-ai putea lua ( implicand amenzi si alte diverse )

Dar in aceelasi timp chiar daca o data cu implinirea varstei de 18 ani iti dai seama ca esti tanar/tanara si ca ai o viata in fata, ca ai cum sa traiesti si sa faci ce simti ca trebuie sa faci.( chiar daca asta e varsta majoritatii greselilor pe care noi le facem :)))

In fost asta e felul nostru de a fi nu-i asa?

18 e o varsta la care primesti niste “drepturi” primesti acea “libertate” perfecta si mult dorita, “libertate” care nu exista daca traiesti pe banii parintilor.

Dar  astea sunt detalii  :)) asa ca va invit pe toti sa va bucurati de varsta voastra ( indiferent daca e 18 sau 30) pentru ca orice varsta vine doar o singura data in viata si ar trebui sa ne bucuram de ea cu greseli si cu bucurii.

Enjoy your life guys!

Si daca tot veni vorba mai am ceva de zis : La multi ani Laura!!! sa te bucuri de aceasta varsta :)) si bine ai venit in clubul nostru draga!!!! Hugs!

miercuri, 6 august 2014

Roșu…


A fost o dată ca niciodată o mică “pianistă” ce înflorit prea devreme printre florile grădinii lui Adam, o privighetoare ce a cazut prea rapid printre stelele stinse din ochii Evei… a fost cândva o fată ce și-a găsit suflarea prea repede.

Și cum a venit prea devreme a și plecat mai rapid decât a fost prezis,i s-a spus că va pleca dupa timpul scurs de trei cicluri împlinite ale lunii,adormite sub mantii de mătase.

Cele trei cicluri așteptate s-au scurs și cristale de albă coroană au  cuprins cenușa trupului fragil.

Luna s-a ascuns sub valul de mătase și a așteptat stingheră verdictul stelelor, intr-o  oră pe-nserat.

“Pianista” devenea din ce în ce mai rece iar clipele săturate de aer se stingeau necontrolat, luna a plecat, iar timpul a ajuns la capătul puterilor… pasărea cerului trebuia să zboare.

Atunci când pasărea și-a deschis aripa albastra cerul nu a mai primit-o, au lăsat-o sa viețuiască la porțile Edenului, închisă, interzicându-se astfel iertarea cea mult dorită și visată, somnul ce multi au savurat înaintea ochilor verzi.

Așa că “pianista” a devenit o vorbă așternută printre paginile reci ale vieții sale.

Și azi aștern în ale mele pagini o primă culoare….

Roșu…