miercuri, 23 iulie 2014

O ultima privire


Mă aflu la jumătatea lunii și îmi dau seama într-un mod oarecare ciudat că nu am făcut absolute nimic în tot acest timp.

Parcă tot e vid în jurul meu, nu simt nimic, nu aud  nimic dar  cel mai important este că nu înțeleg nimic.

Oricât de mult aș încerca, oricât de mult m-aș chinui, nu imi pot da seama dacă în tot acesti timp irosit am crescut, m-am maturizat sau poate m-am trezit și eu la realitate.

Nu găsesc răspunsul întrebărilor eterne pe care le am, în continuare nu pot desluși mulțimea asta de ghicitori din jurul meu și știi ce e mai rău? Văd că unii se bucură de jocurile astea “sick” și întortochiate.. chiar dacă la început este palpitant să trăiesti cu totul  în ceață în priviința unui subiect, ulterior, după ceva vreme începi să devii împacient și eu asta sunt de MULT timp.

Impacientă, sătulă, nu mai pot să mă ascund și nu mai pot spune că știi “ nu-i nimic , îmi revin” sau “ eh.. nu conteaza ce s-a intamplat”, nu mai vreau să mai gândesc nimic pentru că eu cred că am făcut destule în așa fel încât să se înțeleagă că singurul lucru pe care îl doresc este doar să ofer puțină fericire celor din jurul meu care nu prea o au.

Dar ce s-a înțeles a fost altceva… dacă cumva s-a înțeles ceva ( that I doubt).

Unii oameni pot fi așa de orbi încât îți vine să îi dai  cu capul de un perete până când se vor trezi din reveria aceea , fără fundament în care adoră să se afunde.

Va fi un moment în care se vor trezi și ei … și poate atunci, numai atunci, vor fi înțeles ceea ce eu am dorit să fac… dar până atunci voi lăsa să se rupă și ultima legătură.



Poate că așa va fi mai bine, nici ție nu îți va fi dor și nici mie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu