miercuri, 6 august 2014

Roșu…


A fost o dată ca niciodată o mică “pianistă” ce înflorit prea devreme printre florile grădinii lui Adam, o privighetoare ce a cazut prea rapid printre stelele stinse din ochii Evei… a fost cândva o fată ce și-a găsit suflarea prea repede.

Și cum a venit prea devreme a și plecat mai rapid decât a fost prezis,i s-a spus că va pleca dupa timpul scurs de trei cicluri împlinite ale lunii,adormite sub mantii de mătase.

Cele trei cicluri așteptate s-au scurs și cristale de albă coroană au  cuprins cenușa trupului fragil.

Luna s-a ascuns sub valul de mătase și a așteptat stingheră verdictul stelelor, intr-o  oră pe-nserat.

“Pianista” devenea din ce în ce mai rece iar clipele săturate de aer se stingeau necontrolat, luna a plecat, iar timpul a ajuns la capătul puterilor… pasărea cerului trebuia să zboare.

Atunci când pasărea și-a deschis aripa albastra cerul nu a mai primit-o, au lăsat-o sa viețuiască la porțile Edenului, închisă, interzicându-se astfel iertarea cea mult dorită și visată, somnul ce multi au savurat înaintea ochilor verzi.

Așa că “pianista” a devenit o vorbă așternută printre paginile reci ale vieții sale.

Și azi aștern în ale mele pagini o primă culoare….

Roșu…